Eu sunt propriul meu idol!

    Urăsc etichetele de pânză de la guler de azi in colo pana se vor inventa haine de unica folosinta. Tocmai am distrus un tricou nou pentru că am vrut s-o dau jos. L-aş omorî în bătaie cu cureaua de la ceas pe ăla de le-a inventat. Cât poţi să fii de bou, iresponsabil să pui pe o haină de altminteri comodă o chestie imbecilă care o transforma în centura lu’ Pascal?(ah, da. Să vadă lumea ai o dovadă clară că porţi haine “de firmă”. Dacă se poate (poate le dau idei…) să facă etichete cu cristale Swarowski sau cu extras de aloe vera. Sau cu inserţie de titaniu şi efect Peltier. Vă rog eu, la naiba…muriţi.)

Am inceput sa las geamul deschis cand plec dimineata la liceu. E momentul sa imi schimb hainele de iarna cu cele de vara.
Muncitorii de la biserica de vis-a-vis nu mai au pufoaicele pe ei. Totul incepe sa se lumineze. De la ziua care se mareste incetisor pana la culoarea Constantei plina de acelasi banal in fiecare zi, singura scapare gasind-o in mare.
Am trait pana acum in Constanta.

Iubesc si urasc orasul asta in acelasi timp. Il iubesc ca are ritmul asta rapid de viata care ma face si pe mine sa nu stau, sa incerc sa caut noi provocari. Il iubesc cand infloresc copacii primavara in parc si parca se schimba, se inveseleste urasc ipocrizia din orasul asta. Urasc ca stau la un semafor si cate o ora. Urasc inrairea oamenilor in cautarea lor disperata dupa bani.

Ieri eram la semafor. Ca de obicei pe blvd. Al. Lapusneanu se lucra ” cu drag si spor” in dulcea traditie romaneasca cu castile de protectie facute gramada la un loc ca sa nu se ia vopseaua de pe ele sau doamne fereste sa se zgarie, cu muncitorii in tenesi ponositi cu sireturi rupte. De ce am observat lucrurile astea? Pentru ca munceau langa fiare ruginite si pietre grele pe care le carau cu carca in timp de utilajele stateau pe marginea drumului. Era si un domn in costum a carui masina era pusa pe avarii langa marea groapa din mijlocul drumului ocupand o banda din si asa ingustul bulevard ramas, un domn cu pantofii lacuiti care inspecta santierul. Sunt curios cate picioare rupte sau degete lovite vor fi pana la terminarea santierului. Am vazut cum se demonteaza sinele de tramvai. 2 -3 muncitori cu cate o ranga in mana scot sina incet incet din lacasul ei, apoi vin ceilalti care privesc munca si ridica sina pe umeri si o incarca impreuna in utilaj. La fel strang si bolovanii . Ii ridica in brate si ii pun in cuva buldozerului.

De ce ma infurie toata aceasta “treaba romaneasca” ? Pentru ca oamenii aia vor ajunge la unul din colegii mei de la spital pentru niste accidente care puteau fi evitate usor, sau mai tarziu vor avea probleme osoase si vor suferi continuu pentru o prostie. E adevarat acum castiga foarte mult din cate am auzit , dar oare merita pe termen lung?
De ce oare nu invatam sa ne protejam? Oare ne-a disparut de tot instinctul de autoconservare? De ce nu ne putem bucura de o zi frumoasa ca aceasta?
Poate inca nu e prea tarziu.
A venit primavara. Poate intra un pic si in sufletele noastre, sau poate a plecat deja…odata cu foaia rupta din caiet.

Nu stiu ce s-a intamplat, unde s-a inceput, unde am gresit, unde s-a terminat… Ideea principala este ca s-a terminat. Nu stiu cum si de ce. Totul a pornit de la un simplu gand, un gand lasat de constient sa se plimbe liber fara restrictii sau alte impedimente ce l-ar putea transforma in vorba  si dupa, in fapte.

Singura intrebare care se mai vehiculeaza in mintea mea e de ce?

Tot ce ajungi sa simti, tot ce ajungi sa speri, sa vrei sa dai si totodata sa vrei sa iei, se pierde odata cu tine. Te uiti in jur e alta lume, alta gandire, alt aspect. Ai fost aici vreodata sau e prima data cand mergi cu pasi incet spre propria ta personalitate. Oare ai o personalitate a ta sau ti-ai facut-o din ramasitele fiecarui individ pe care l-ai cunoscut si ti-a placut ceva anume, acel ceva care probabil iti lipsea de multa vreme, ceva ce te-ar fi completat ca persoana, ca intelect. Oare tot ce acumulezi o viata intreaga se pierde pe parcurs prin anumite experiente sau se acumuleaza si ajungi la apogeul persoanei cu care te-ai afisat tot timpu de la nastere?

Gandeste-te ca tu nu exista fara acel “tu” negativ, fiecare parte buna isi are parte proasta. Si ce se intampla atunci cand partea proasta o depaseste pe aia buna? Te intrebi, oare asa e bine? Insa nu te auzi decat pe tine chiar daca ai acumulat o groaza de cunostinte care teoretic ar putea sa-ti raspunda usor la aceasta intrebare. Totusi omul se intreaba, oare asa este bine? Si totul se termina printr-o ultima fraza care ramane dincolo de ani.

Deci nu-mi vine sa cred cum si-au batut astia joc de noi cu variantele “scrambled”. Cea mai mare porcarie de la inventarea veceului fara capac incoace. Chiar nu vad farmecu celor 300 de variante la Limba Romana, 100 pentru fiecare subiect. Ca sa va convingeti luati variantele : http://subiecte2008.edu.ro/bacalaureat/subiecte/A_limba_si_literatura_romana.zip

Totusi cei care mai dau si la mate, ii compatimesc, nush cum m-as fi descurcat si cu matematica pe capu meu. Si acum ar trebui sa punem cate-o lumanare in fiecare duminica si sa ne rugam sa trecem nu? Ma rog sau poate chiar sa invatam. Succes tuturor!

Sincer nu stiu cum sa incep postu ca e cam ciudat..dar cam asa este si starea mea de acum…o parte vrea alta respinge tot ce misca. Si apoi apare ea care este ca un gand  bun cand ma ascund in fum. Totul se poate termina la un simplu gest si se poate continua la fel de usor. Ideea principala este sa identific acel gest..ce are putea sa faca ceva sa mearga bine…sa fie frumos si etc all that shit. Cand nu stii unde mergi, sau te gandesti la ce gandesti in acel moment, inseamna ca ai ajuns la capat..nu capatu` ala…capatu unei trepte din viata. Atunci se intampla sa trebuiasca sa faci multe chestii care iti influentzeaza viata intr-un mod destul de ciudat dar pana la urma simti urmele pe tine dupa fiecare actiune care o faci. Ca sa nu zica lumea ca sunt nepasator, imi cer scuze pentru toti care i-am facut sa simta unele lucruri neplacute in urma mea..si sunt destul persoane care ma vor aproba in aceasta privinta. Dar n-am ce sa fac sunt unele lucruri care ori le-am facut din nepasare, ori din obligativitate fata de situatia in care ma aflam. Mai mult imi pare rau ca nu pot sa indrept nimic din ce am facut si nici nu am indreptat cand am avut ocazia. Pana la urma cam la asta se reduce viata …la ce faci si la ce nu faci. In urma lor se tzese masca pe care o porti toata viata. Aaa era sa uit ii doresc si la multi ani Andrei fiindca e ziua ei maine si vom face tot posibilu sa simta ca e ziua ei. So…see u next time i`ll get a little free time left.

Si pe punct de plecare…am ramas cu splina dilatata si ficatii pe jos de ras dupa ce am vazut un videoclip destul de interesant totusi. Radeti ca cica face bine la inima.

Si cam asta a fost povestea mea cu Cluj – Napoca…recital fain, vioara faina. Orasu este pana la urma ok, desi ma asteptam la mai mult. Dar deh nu tot timpu o impresie se intampla sa fie adevarata. Aici scrie “Save and Continue Editing.” Cred ca asta o sa fac si eu cu viata mea.

Ne vedem in Constanta! No pusi

In traducere Igor Krutoy – Sad Angel. Am multe amintiri pe piesa asta si deabea acum mi-am dat seama de videoclip si de diferenta dintre el si restu videoclipurilor din muzica care se “face” in zilele noastre.

Игорь Крутой – Печальный Ангел / Igor Krutoy – Sad Angel

Deci chiar am ramas mut dupa asta. Ok esti “tanara” si relativ “frumoasa”, incerci sa-ti impresionezi posibilele “putze” ca sa te placa printr-un dans exotic. Maneaua te arde in cur ca heroina in sange. De ce trebuie sa ajungi totusi sa uploadezi prostia ta pe net. Probabil ca sa se minuneze oamenii de cat de inculta si fiintza cu inteligentza medie inferioara esti. Am crezut ca limite la prostie se pot atinge usor..dar se pare ca daca vrei sa ajungi acolo..trebuie sa suferi ca fata din imagine.

Spaima Carpatilor